|
Biografia Vrâncianu Vladimir
un tânăr subțire, cu părul negru tăiat scurt în dreptul tâmplelor, cu ochii calzi și obrazul proaspăt ras intră închizând ușa încet în urma lui. Căpitanul îl privi pe sub sprâncene și îi făcu semn cu capul să se așeze.
- Gradul, numele și prenumele, îl întrebă cu glas ușor răstit după ce acesta luă loc în fața sa.
- Sergent Vrâncianu. Vladimir, sună răspunsul calm care-l făcu pe ofițer să se foiască pe locul său vizibil iritat.
- Anul nașterii?
- Obzeșiunu.
Căpitanul îl privi acum pentru prima oară în ochi, cu un oarecare aer de superioritate, rezemându-se relaxat de speteaza scaunului. Mâzgăli apoi preocupat ceva cu pixul albastru pe formularul din fața sa.
- De unde ești, sergent? întrebă.
- Domnule căpitan, n-aș putea să vă spun exact. Sunt născut în județul Neamț, părinții îmi sunt acolo, însă unitatea militară de la care vin este în Constanța, iar eu am fost detașat pe termen nedeterminat în București... Acum, iată, mă aflu în garnizoana dumneavoastră și nu știu încă ce-mi pregătește viitorul.
- Ce știi tu să faci, tinere? curmă căpitanul, schițând noi rânduri pe hârtia de pe birou. Avem o funcție pentru tine la plutonul doi.
Sergentul ezită. Se uită în jos spre mâna sa dreaptă de parcă ar fi vrut să-i dea ea răspunsul cerut, apoi aținti cu privirea formularul pe care îi stătea scris numele cu o caligrafie ce lăsa de dorit. Ochii îi luceau nefiresc.
- Știu să citesc în sufletele oamenilor și să joc șah...
Căpitanul adoptă o mină severă îndreptându-se în scaun și vru să-i spună ceva aspru. Nu știa ce anume, cuvintele nu-i veneau în minte, dar voia să-l pună pe loc la punct, să-i arate că de fapt lucrurile nu erau așa cum credea el. Nu mai spuse, însă, nimic. Îi făcu doar un semn cu capul și sergentul știu că e timpul să iasă.
- Și poate mâine te prind iar nebărbierit că te ia mama dracu, zbieră în urma lui și cu un ultim efort scrise cu pixul în colțul din dreapta jos al formularului: VISĂTOR.
|