|
Biografia Artur Enășescu
Artur Enășescu (1889 - 1942)
Artur Enășescu a trecut prin viață atât de umil încât nici măcar locul de naștere nu-i este cunoscut. După unele opinii este vorba despre Burdujeni; conform altora, de Botoșani. Se pare că tatăl i-a fost un oficiant P.T.T., Alexandru, după numele de botez, devenit ‘conu’ Alecu’ (ca și Alexandru Paleologu) odată cu înaintarea în vârstă și în ierarhia poștelor (șeful oficiului din Botoșani). Viitorul poet era văr cu viitorul actor Ion Manu.
Școala nu prea l-a atras, ducându-se la cursuri pe apucate, neîmpins din urmă de mama naturală, aceasta decedând. Artur era rebel la constrângeri de orice fel. A urmat și doi-trei ani la liceul Național din Iași. Bacalaureatul l-a luat cu mari întârzieri, în 1913, după ce a plecat la Paris (1911-1912), pasă-mi-te pentru studii superioare, unde, totuși, după părerea lui Tudor Vianu, care-l prețuia deosebit de mult, a audiat niscaiva cursuri de filosofie. Îi plăcea eleganța vestimentară, adora florile și femeile.
Dacă informația lui Mihail Straje este exactă, a debutat în numărul 8, anul IV, din 25 august 1910, al “Convorbirilor Critice”.
Cu ajutorul unui unchi, politician conservator, moșierul Victor Miclescu, în 1914 îl găsim pe Artur Enășescu redactor la “Epoca”. Tot în acel an debutează cu sonete și în “Convorbiri Literare”.
Este considerat ca preluând locul de poet filosof, lăsat liber succesiv de către Mihai Eminescu, D. Nanu și Panait Cerna, toți decedați. Alături de articole politice (“Politica și Cultura”; “Emanciparea politică a femeii”; “Cărturarii în politică”; “Este războiul un factor de purificare morală?”), a semnat și o amplă recenzie asupra debutului literar al lui Lucian Blaga sau articolele: “Intelectualismul lui Alex. Vlahuță” și: “D-l Iorga și naționaliștii”. Deosebit admirat de criticul Perpessicius, publică în “Universul literar”; colaborează la “Rampa”, “Propilee literare”, Familia”.
Treptat sănătatea sa se degradează. Absențele minții devin tot mai dese. Un fenomen similar a fost remarcat la Bacovia, dar cel din urmă nu a atins niciodată decăderea intelectuală a lui Artur Enășescu, căruia situația intelectuală i se agrava și datorită mizeriei fizice, ca și a singurătății. Aș cum l-a descris E. Jebeleanu, ajunsese “ca o cameră goală, în care nu mai bate nici un ceas”.
Categoric, Artur Enășescu putea reprezenta o stea a poeziei românești. Tot timpul versurile sale se găsesc la un pas de desăvârșire. Din păcate el nu a avut timpul să-și trieze scrierile, cele confuze sau ușuratice copleșind prin număr poeziile de excepție.
Notiță biografică de Mihai Rădulescu
|
Post Consigliato
