|
Biografia George Dan
George Dan (10 februarie 1916, Cadievu, județul Caliacra, Regatul României - 5 ianuarie 1972, București) este un poet și traducător. Este fiul Călinei (născută Duilaș) și al lui Vasile Dan. După ce a absolvit Liceul „Știrbei Vodă" din Călărași, lucrează în Marina Militară, apoi în Marina Comercială, obținând brevetul de ofițer în 1940. După război se stabilește în București. În 1935 scoate la Călărași revista „Nenufar". Debutează în „Revista scriitorilor români" (1936), cu poezia Cufundare, semnată George Danubia; debutul editorial are loc în 1949, cu volumul de balade și poeme Bună dimineața!
Din 1945 frecventează cenaclul Sburătorul. Colaborează la revistele „Preocupări literare", „Viața românească", „Istm", „Festival", „Gazeta literară", „Contemporanul", „Tomis", „Astra", „Familia", „Ateneu" etc. Este redactor Ia „România liberă" (1946-1948) și la „Flacăra" (1948-1949).
Din 1966 călătorește mult pe mare, către destinații orientale și extrem-orientale. În același an participă ca traducător la Congresul internațional al iranologilor de la Teheran, iar în 1971, la sărbătorirea a 2500 de ani de existență a statului iranian. Traduce poezie persană și indiană, din Baudelaire, Verlaine, Poe și din literatura sovietică.
Cunoscut mai ales ca poet-traducător din poezia persană, Dan este el însuși un poet prolific. După un scurt episod conformist, versurile sale, de inspirație exclusiv marină sau dunăreană, mărturisesc pasiunea pentru meseria sa, cea de navigator. Orientul și marea sunt cele două filtre esențiale prin care este văzută lumea: Dobrogea este o „Persie mică", nalbele sunt flori orientale, versurile din Barcagiul Barbălată poartă drept moto un gazel, marea are „ochi de pisică siameză".
Acuarelele dunărene sunt proiecții care și ele au inflexiuni orientale: „Dintr-un fildeș lucrat foarte proaspăt / sfârcul alb ia o gâză în cioc; / ce subțire-i al smârcului oaspăt/despletindu-și penajul din coc!"; „Pe-o fragedă tipsie de smarald, / un nufăr aburind în rouă, cald: / ou despicat prin dur albuș,/până-n polen de gălbenuș." Un număr important de poezii sunt scrise în călătoriile în jurul lumii, constituindu-se în mărturii transfigurate ale unor întâlniri cu alte civilizații.
Exotismului locurilor i se adaugă și o oarecare teatralitate a personajelor, precum și o grandilocvență a gesturilor acestora; rezultatul este o poezie în care totul se percepe într-un mod exotic, aventuros, cu un filon de patetism, dar și de umor: „La bar «La Calul Troii» / se-ntorc din larg eroii / cu pumnii-n buzunare, / setoși de răzbunare".
Această viziune este susținută structural de poeme lungi, balade, romanțe, în care Dan versifică ușor, rostogolind cuvintele cu impetuozitate și părând a se opri cu greu. Înrudirii cu Ion Minulescu, semnalată de Mioara Apolzan, i se adaugă aceea cu Panait Istrati, atmosfera baladescă fiind uneori asemănătoare, cum remarca Ion Vinea. Poet și navigator, Dan s-a îndreptat în cele din urmă către traducerea de poezie „exotică" - persană și indiană -, realizând traduceri din Saadi, Omar Khayyam, Firdousi, Tagore etc.
Opera
• Bună dimineața!, București, 1949; ediție îngrijită și prefață de Marcel Gafton, cu o însemnare de Ion Vinea, București, 1976;
• Decorat cu Ordinul Muncii, București, 1949;
• Povestea tractorului de la minereu la brazdă (în colaborare cu Nicolae Jianu), București, 1949;
• Rapsodia marinarilor, București, 1954;
• Dunăre, Dunăre..., București, 1955;
• Flori de mare, București, 1957;
• Hamalii, București, 1957;
• Goarna și sirena, București, 1959;
• Pui de lună, București, 1960;
• Cântece de luptă, București, 1962;
• Fildeșul negru, București, 1965;
• Corabia cu cincizeci de catarge, București, 1966;
• Din ochiul ciclonului, postfață Ion Vinea, București, 1968;
• Fructe de mare, București, 1970;
• Mater nostra, București, 1971.
Traduceri
• Constantin Simonov, Prieteni și dușmani, București, 1949;
• K.M. Staniukovici, Povestiri marinărești, București, 1955 (în colaborare cu Dina Haim);
• Serghei Mihalkov, Poezii, București, 1957;
• Saadi, Grădina florilor (Golestan), prefață de Tudor Vianu, București, 1959;
• Poeți persani, prefață de Tudor Vianu, București, 1963;
• Rabindranath Tagore, Versuri, prefață de Zoe Dumitrescu-Bușulenga, București, 1966, Poeme, prefață de Radu Boureanu, București, 1967, Luna în creștere, București, 1968;
• Firdousi, Șah-name (Cronica Șahilor), prefață de Virgil Cândea, București, 1969;
• Privighetorile Persiei. Antologie de poezie persană (secolele X-XX), prefață de Virgil Cândea, București, 1971;
• Omar Khayyam, Catrene, București, 1972.
|
Post Consigliato
