agonia
italiano

v3
 

Agonia.Net | Regolamento | Mission Contatto | Registrati!
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articolo Comunità Concorso Saggistica Multimedia Personali Poesia Stampa Prosa _QUOTE Sceneggiatura speciale

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


dello stesso autore


Traduzioni di questo testo
0

 I commenti degli utenti


print e-mail
Lettori: 5802 .



Viziuni
personali [ ]
Coridoare de oglinzi

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
di [Ana_Blandiana ]

2007-02-04  | [Questo testo si dovrebbe leggere in romana]    |  Inserito da Talmacel Marian Silviu



Catedrale roze și arbori albaștri, țânțari enormi și ierburi cât stâlpii de telegraf, lucrurile sunt așa cum le vedem pentru simplul motiv că nici un argument al înfățișării lor diferite nu are puterea de convingere a primei lor explozii în ochiul nostru, destul de altruist pentru a le împrumuta haina propriei sale trăzneli. Mi s-a părut este întotdeauna o lege mult mai puternică decât realitatea ne demonstrează că pentru simplul motiv că acționează în afara imperiului logicei și nu poate fi dărâmată de dovezi. Același lucru poate să ți se pară mare sau mic, crucial sau derizoriu, înălțător sau penibil, subtil sau primitiv și același lucru poate să pară altuia cu totul altfel decât ți s-a părut ție. Lumea întreagă nu este decât colajul grosolan, cu margini abia ajustate una alteia a unor impresii nepotrivite între ele, a căror rezultantă este cel mai adesea apropiată de zero. Pentru că nici măcar luptele nu sunt ciocnirea unor forțe esențial opuse, ci ale unor viziuni aflate, cu sinceritate și uneori chiar cu fanatism, în contradicție. Aceleași fapte, aceleași adevăruri par unora și altora atât de diametral diferite, încât ceea ce încearcă fiecare tabără să impună nu este aproape niciodată schimbarea faptelor, ci numai schimbarea viziunii asupra lor. Chiar și o crimă poate fi pasibilă de interpretare până într-acolo încât nu puțini criminali se consideră ei victime ale victimelor lor.
De altfel, singura cheie a succesului și a mersului înainte este încrederea - dacă se poate, oarbă - în propriul fel de a vedea, în dreptatea viziunii proprii. Întregul elan, izvorând din sinceritatea acestei certitudini, cea mai mică îndoială poate pune în discuție nu numai victoria, ci și supraviețuirea. Este destul să încerci să-ți explici felul celuilalt de a vedea lucrurile pentru a descoperi că și de cealaltă parte a abscisei se află o dreptate, absolut complementară, dar la fel de plauzibilă. Imaginați-vă un copac încercând să realizeze punctul de vedere al ierburilor pe care umbra lui le face să dispară; sau o pasăre punându-se în locul viermișorului pe care îl duce puilor săi la cuib; sau un vierme făcând efortul de a înțelege adevărul mărului pe care îl străbate și-l rupe de pe ram. Imaginați-vă haosul născut din această compasiune intelectuală! Legile firii înseși s-ar încurca în ițele înțelegerii nefirești și însuși motorul subiectivității universale ar înceta să funcționeze în lipsa egoismului care-l lubrefia de milenii. Faptul că am fost născută să prefer mereu această anomalie a naturii nu schimbă sensul general al lucrurilor, după cum faptul că, de la apariția vieții pe pământ, din secol în secol numărul celor care încearcă să înțeleagă și punctul de vedere al celorlalți este în creștere nu schimbă echilibrul părtinitor al lumii.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Questo è l'Olimpo della Lettertura, della Poesia, e della Cultura. Se hai piacere di partecipare alle nostre iniziative scrivi altrimenti appaga la tua conoscenza con gli articoli, la saggistica, la prosa, la poesia classica e/o contemporanea oppure partecipa ai nostri concorsi. poezii
poezii
poezii  Cerca  Agonia.Net  

La riproduzione di qualsiasi materiale che si trova in questo sito, senza la nostra approvazione, é assolutamente vietata
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politica di condotta e confidenzialità

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!