Mi s-a omorât timpul,
Onorată instanță.

Când mă întorceam eu voluntar
Din război,
Am băgat de seamă
Că timpului meu îi fuseseră amputate
Inima, gura și fruntea.

Dar nici așa nu mi l-au lăsat în pace,
L-au pus să facă zile-chin, zile-lacrimi, zile-mașină, zile-bou,
O mulțime de lucruri
Care nu-l interesau.

Apoi au început să experimenteze pe el
Fel de fel de otrăvuri –
Tristețe, necazuri –
Parcă așa le zicea.

Lovitura de grație i-a fost dată în cap
Cu o bucată de destin
De esență tare.

Iertați-mi expresia,
Dar asta n-a fost viață!
De atunci, iată, am pierdut și jumătate din moarte
Așteptându-mi rândul la coadă,
Ca să v-aduc la cunoștință pricina mea,
Aici,
La judecata de apoi.