Aceste nopti de insomnie
aceste pauze-n destin,
ti le dedic cu totul tie,
Cu toata moartea ce-o contin.

Cand se va face socoteala,
scazand tot timpul nedormit,
vei sti sa intelegi gresala
si cat de tanar am murit.

Parca te simt la mii de leghe
pe-o nava care ar lua,
in toata starea mea de veghe,
oceanu-ntoarcerii cu ea.

Tu esti acum numai ideea,
fara miros, fara pacat,
feminitatea, nu femeia,
plecarea te-a abstractizat.

Iar daca as cadea departe,
cu tot acest prapad al meu,
eu m-as ruga si peste moarte,
de grija ta, lui Dumnezeu.
...............
Fragment din poezia Elegia ultimei iubiri, din volumul Meserie mizerabila,
sufletul-Adrian Paunescu, 2000.