De la Nistru pân’ la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin și pân’ la mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu cale ne-o ațin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii
Și străinul ne tot paște
De nu te mai poți cunoaște;
Sus la munte, jos la vale,
Și-au făcut dușmanii cale,
Din Sătmar pân’ în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul,
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui
Și-i străin în țara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg dușmanii în puhoi
Și s-așează pe la noi;
Și cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier.
Sboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La ușa creștinului
Își desbracă țara sânul,
Codrul-frate cu românul-
De săcure se tot pleacă
Și izvoarele îi seacă –
Sărac în țară săracă!
Cine-a îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima câinii,
Mânc-i-ar casa pustia
Și neamul nemernicia!

Ștefane, Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ arhimandritului
Toată grija schitului.
Lasă grija sfinților
În seama părinților,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu
Ca să-ți mântui neamul tău!
Tu te-nalță din mormânt
Să te-aud din corn sunând
Și Moldova adunând.
De-i suna din corn odată
Ai s-aduni Moldova toată.
De-i suna de două ori
Îți vin codrii-n ajutor.
De-i suna a treia oară
Toți dușmanii or să piară
Din hotară în hotară –
Îndrăgi-i-ar ciorile
Și spânzurătorile!