Sunt zilele acuma
mereu senine, treze.
Sub glii cei duși încearcă
surâsul să-și păstreze.

Cunoaște-n frunze urbea
conversiuni în aur -
și vama se deschide
pentru sticleți și graur.

Ca niște țevi de orgă-s
furnalele-n cetate.
Ies fumuri albe, drepte -
ajung la ceruri toate.

Și soarele mai este.
Cu foarfece, cum umblă,
el pomilor le taie
în brumă alba umbră.

E mărturie-aceasta
că cineva mai mare
salvează prin declinuri
secretele tipare.

Oricât suflarea-ngheață
în dăinuiri aparte,
ne încălzește încă
lumina dintr-o parte.

Cît de frumoasă-i lumea
și dincolo de termen!
Încredințate-s sorții
puterile în germen.