Americă, ți-am dat tot, iar acum nu mai simt nimic,
Americă, doi dolari și douăzeci și șapte de cenți
în ziua de 11 ianuarie 1956.
Nu mă mai pot bizui pe propria-mi minte.

Când o să-ncetăm, oare, războiul cu oamenii, Americă?
Du-te la naiba cu bomba ta atomică!
Dă-mi pace, nu mă simt bine deloc.
N-o să-mi scriu poemul până n-o să fiu în toate mințile mele.
Când vei deveni, oare, angelică?
Când îți vei lepăda oare, hainele, Americă?

.............................................................

E adevărat, nu vreau să mă înrolez în armată,
Nici să mânuiesc strunguri în uzinele care fabrică piese de mare precizie.
Sunt, oricum, miop și psihopat.
Îmi pun bizarul umăr pe roata ta, Americă!