Simțit-am Moartea în Creier
Și Bocitori în juru-mi, pretutindeni
Umblam, călcând-călcând, și-atunci
Þâșni simțirea peste Tot.
Și când toți s-au așezat,
Ca toba ce bate-bate,
Slujba-ncepu, și-am simțit
Că Mintea-mi amorțește.
Aud cum saltă Cutia
Și-n suflet anume
Treci iarăși cu Cisme de Plumb,
Spațiul Începe să sune.
Tot Cerul e un Clopot,
Tot ce e viu, ascultă.
Iar eu și Tăcerea sântem
O naufragiată Pereche.
Un Reazăm în Minte se rupe
Și eu cad adânc, adânc
Lumi după Lumi treceam
Și pătrunzând, am înțeles.