E lunca veninoasă, când toamna e-n declin.
Cireada paște iarbă,
Dar paște și venin-
Brândușe înflorite ca cearcănele grele
Iar ochii tăi se-aseamănă cu ele:
Sânt cenușii ca toamna ce curge peste lume.
De ochii tăi mă-nveninez anume.
Gălăgioși copiii vin de la școală-acum-
Se aude muzicuța departe nu știu cum.
Culeg brândușe - mame cu multe fiici aproape,-
Iar la culoare-ntocmai ca ale tale pleoape
Ce tremură ca floarea-n dezlănțuitul vânt.

Domol păstorul cântă, înfiorat și blând.
Și-ncet-încet cireada, cu muget leneș, lasă
pe totdeauna lunca veninoasă.