În lacul cel verde și lin
Resfrânge-se cerul senin,
Cu norii cei albi de argint,
Cu soarele nori sfâșiind.
Dumbrava cea verde pe mal
S'oglindă în umedul val,
O stâncă stârpită de ger
ÃŽnalÈ›'a ei frunte spre cer.
Pe stânca sfărmată mă sui,
Gândirilor aripi le pui;
De-acolo cu ochiul uimit
Eu caut colo 'n răsărit
Și caut cu sufletul dus
La cerul pierdut în apus.
Cobor apoi stânca în jos,
Mă culc între flori cu miros,
Ascult la a valului cânt,
La gemătul dulce din vânt.
Natura de jur, împrejur,
Pe sus e o boltă de-azur,
Pe jos e un verde covor
Þesut cu mii tinere flori.
Văd apa ce tremură lin
Cum vântul o 'ncruntă 'n suspin,
Simt zefiri cu - aripi de fiori
Muiate în miros de flori,
Văd lebede, barcă de vânt,
Prin unde din aripe dând,
Văd fluturi albaștri, ușori,
Roind și bând miere din flori.

De ce nu am aripi să sbor!
M'aș face un flutur ușor,
Un flutur ușor și gentil
Cu suflet voios de copil,
M'aÈ™ pune pe-o floare de crin
Să-i beau suflețelul din sân
Căci am eu pe-o floare necaz:
Frumoasă-i ca ziua de azi!