Trec norii tot mai rar în lungul lor alai;
O scump luceafăr trist, ce seara îmi răsai,
tu-nvălui în argint și șesurile toate,
Și golful ațipit, și stâncile-nnoptate;
Sub licărul tău slab, o tainic corp ceresc,
Din gânduri uneori mi-e darg să mă trezesc.
Eu știu c-ai răsărit în zările albastre
Deasupra celei țări dragi inimilor noastre,
Unde frumoșii plopi se-nalță maiestuoși,
Unde foșnesc în somn și mirți și chiparoși
Și unde-n dulce zvon bat valurile-n mare;
Acolo-n munți, cândva, cuprins de-ngândurare,
Privind spre litoral umblam cu lenea mea,
Când noaptea pe colibe încet se așternea
Și-o tânără fecioară ce te căta în lume
Prietenilor ei șoptitu-te-a pe nume.