Nu am nici o putere
și aproape nici forțe nu mai am.
Trăiesc. Simt asta. Privesc în jur
și aud gândul bolborosind.
Deschid gura să vorbesc dar o
închid repede de teamă
să nu casc.
Mi-e teamă că nu am să mai pot
închide gura niciodată. Tac.
Rotesc în gând începuturi de gând.
Urmarea e întotdeauna prea lungă - o
adevărată istorie.
Nu las cuvintele să (se) facă istorie.
Ele sânt de trăit pentru mine.
Numai timpul se poate trăi,
nu și istoria. Istoria este o ființă
ea însăși, cu viața ei proprie.
O ființă numai în sine.
Numai timpu-i al nostru.
Trăiesc. Simt asta. Vag, vag
de tot, dar simt.