Tot zgârâindu-și inima duioasă
Sub casta robă neagră, într-o zi
Când se plimba, cu gura lui băloasă
Și știrbă, mestecând misticării, -

Un pișicher de-ureche-l prinse zdravăn
Și, aruncându-i în obraz ocări,
Îi smulse de pe trupul hâd și reavăn
Veșmântul cuvioasei lui chemări.

Fusese descheiat pe jumătate!
În inimă, păcatele iertate
I se-nșirau - mătănii. Palid tare,

Taruffe se spovedea. Dar zurbagiul
Se mulțumi să-i ia doar anteriul.
- Tartuffe sta gol din cap până-n picioare.