Cleștar de strigăt neliniștitor zvârle pe tabla de șah a toamnei. Nu știrbiți vă rog rotunjimea semilimbajului meu. Nevertebrat.
O seară de liniște frumusețea. O fată pe care udatul prefăcu drumul ascuns al mlaștinei.
Spartanii își duceau cuvintele pe o colină pentru ca vulpile să le roadă și să le smulgă măruntaiele. Trecu un fotograf. Cum îndrăznești, îmi spune el, să galopezi pe domeniile rezervate sintaxei? Poezia, îi răspund, are cincizeci de etaje, e un zgârie-Dumnezeu. Era adevărat, căci fotograful nu era decât un parazit al companiei generale a poftelor.


(traducere de Leonid Dimov)