O, vechi scrisori, eu v-am găsit atâta de uitate,
Cu plicul mic, cu scrisul mic și vorbe-ndurerate,

Erați iubrea de demult a celuia pe care-acum
Cu-atâta dor, cu-atâta chin l-aștept mereu pe-același drum.

Eu v-am privit, și chipul lui mi-a apărut întunecat,
Eu v-am trăit, și visul meu era așa de-ndurerat.

O, vechi scrisori, mi-ați apărut ca o ciudată prevestire:
A fost atât de mult iubit și-așa de șubred în iubire.

Eu, în trecut, la voi, mereu, lăsa-voi gândul să mă poarte
Melancolia mea de-acum și gândurile voastre moarte,

Cu negre flori voi presăra întreagă așteptarea...
Ce rău făcut-ați, vechi scrisori: ați răzbunat uitarea!