"Iozemiti, Iozemiti, vale tainică și dulce..."
(Veronica Micle, Lac-oglindă)


Atât de fragedă(și, ah,
ei doi având să treacă-n limbă
tedescă un glosar valah),
încât, în vreme ce se plimbă,
el,

cu pas febril, îi dă prin gând
să o sărute-n fugă; ceea
ce se și împlinise, - când
a tresărit în ușă cheia,
sau

poate că doar li s-a părut:
destul spre-a-i pune capăt frescăi
ce se urzea, - și alt sărut,
livresc de-acuma, al Francescăi,
el,

aminte aducându-și-l,
ceru să i-l citească Mitei,
care tăcea-n de sine și-l
privea cum iazul Iozemiti,
dar
gândind că altă cale nu-i,
decât să treacă iar de partea
celor cuminți... Și, -n mâna lui,
a geamăt se închise cartea.