Aruncă în văgăuni săbiile îndoielii
Caută un cuvânt ca o patlagină pentru acest deget rănit: inima,
Haitele de dureri se năpustesc în stâna glasului;
Toate sirenele continentului sfâșie zările
Incendiul de zgomote sparge digurile nemișcării.
Un cuvânt, un cuvânt, ca peștele oferit de dresor focei
Pentru reprezentația de gală
Un cuvânt ca atingerea mingii de piciorul potrivnicului la oină
Un cuvânt care să închidă zbaterea peste fluviile orelor.

Sfârșitul ca o broboadă scutură colbul privirilor
Floare a soarelui fruntea, se umflă de semințele gândului
Pornesc vreascurile atâtor patimi în vatra sângelui
Înșiră pe ața plânsului metaniile ochilor
Dar toți cerbii surâsului vin să bea din ciutura amintirii
Pe șesul pieptului numai înstrăinările au rămas ca știuleții.
Să cânt suferința care a pus un nimb pe fruntea sacrificatului
Și penița cu care scriu poemul acesta
Să sfârtece limba celor ce nu cunosc pelinul neliniștii
Au adunat în curțile lor fânul mulțimirii în căpițe
Și râd răsunător ca pocnetele bicelor.
Haide: smulgeți paiele din salteaua inimii
Rostogolească-se puhoaiele vorbelor;
Și munții, munții,
Munții stau dinaintea noastră ca niște gatere
Să șlefuiască altfel scândura văzduhului.