Ar trebui să știm din capul locului că el mai viețuiește sub cerul nesfârșit
înfățișând rigoarea unor limite deloc neînsemnate




și de asemenea să ni-l înfățișăm cu baioneta sfredelindu-i pieptul și purtând pe umeri
materia fundamentală a durerii




sau să-l privim pe calea cea închisă cum îl conduc orbitele umplute cu tenebre
și cum adună laolaltă respingeri hotărâte și risipiri de oase tari și de fragile simțăminte




el care trece aproape nebăgat în seamă pe la porți și scoate la iveală sărăcia tristă
a rădăcinilor uitate




fără să dea de bănuit că ar fi totuși trandafirul care aleargă prin grădini






camera 417






* Sora Fântână; Editura Eminescu; București; 1995