Iisuse, Slava slavei mele,
Izvor ascuns în Dumnezeu,
Atât noian de fericire

Gătita-i sufletului meu...

Atâtor înălțimi de slavă
Stăpân pe veci mai hărăzit,
De-aștept cu ochii plini de lacrimi
Al veșniciei răsărit.

O, pentru această moștenire
Și viitor așa măreț,
Nimica nu-i prea mult pe lume
Și nu-i prea mare nici un preț.

Dar n-am decât o viață, Doamne,
Și un singur suflu pământesc,
Ca în schimbul acelei fericite
Împărății să-Þi dăruiesc.

Și prea puțin pe-o fericire
Și pentr-un veac așa măîreț,
Dacă aș avea, Iisuse, Doamne,
Aș da o mie de vieți.

Dar nu le am!... Și plâng, Iisuse,
Azi când osânda mi-o ascult,
- Nu pentru că-Þi jertfesc o viață,
Ci pentrucă nu-Þi pot da mai mult.