Când frez, când negru, când maro, -
acest pantof al lui Miró
pare, cum stă lângă o sticlă
cu vin, pe suprafața mesei,
că e, la rându' lui, din sticlă
cum fost-a al Cenușăresei.

Scâlcit și vechi, e un condur
cu, însă, foarte ferm contur
(ca al cristalului de stâncă,
drept care și aduce-a prismă),
cu negru șnur, integru încă,
și-o indicibilă carismă.

Poți, cu asemenea-ncălțări,
străbate mult mai multe țări
și mări, între Tegucigalpa
și Tripoli, decât în otteri,
fără să te mai doară talpa
sau gleznele, ca pe globe-trotteri.

(Un har, se pare, analog
au și bocancii lui Van Gogh!)

Cât despre furculiță, Annia,
e ca-ntr-un joc de-a rece/frige,
în care-ți dai hiar tu strădania
să vezi în ce obiect se-nfige.