Ne pierdem pașii ca un fluture ariple
Pași mei au semănat sunete ce nu se-aud
Alergam ca un negru după umbra lui
Ziua pe umbrele nopții prin nisipul ud.

Aș putea să fac un frumos colier
Din acele zile pentru nimic pierdute
Când soarele prețuia cât coiful unui pompier
Și eu eram o inițială printre alte sute.

Cine se întreabă în zori ce-a făcut la bal?
Ușor ca duhul unui pahar de vin spumos
Își scutură masca de pe obrazul pal
Și se culcă apoi liniștit pe jos.

Nici un gând nu e atât de pur
Cât ne pare uneori imaginea lui
Inima atâta timp cât nu are contur
E un simplu strop pentru setea oricui.

Fluturii nu mor în văzduh niciodată,
Noi murim la mijlocul unui cuvânt,
Cartea noastră nu poate fi jucată
Decât când o scoatem ca pe un duh din vânt.