Iubire, nici nu știu să spun
ce bună-ai fost cu mine
căci harul Tău cu cât l-adun
mereu mai mare-mi vine.

Îmi ceri o jertfă, pare foc
și-mi tremură privirea
dar ea-i doar tainicul mijloc
prin care-mi dai sfințirea.

Îmi ceri un iad pe-un Paradis
și-un praf pe-o avuție,
îmi ceri o clipă cât un vis
și-mi dai o veșnicie.

Îmi dai o cruce — și mi-o iei
c-o dragoste voioasă
căci cea mai grea din partea ei
asupra Ta apasă.

Îmi ceri un dar, — îl dau voios
și de-unde-l iau, tot crește
căci înmiit mi-ntorci, prisos,
de nu se mai sfârșește.

Îmi ceri doar dragostea să dau
c-o inimă grăbită
și-n veci apoi tot iau și iau
— Și unda-i nesfârșită.