Când Ferenc Puskas agita degetele
ca niște antene deasupra capului său
putea să capteze sclipirea sărutului
de pe obrazul balonului.
Pe atunci, terenul de fotbal se afla
în apropierea sinagogii. Iarba necrescută
era dulce ca velurul ce acoperă urna sfântă.
Leii brodați aveau labe aurite,
și un uriaș bot deschis răgând "Dumnezeu există"
strigăt pe care doar noi îl auzeam.
Un singur Dumnezeu era iubit aici, învelit de sulurile Torei,
și un alt dumnezeu, ungur, fugea departe pe teren
până acolo unde-l ajungeam noi
strigând cu sunetul șofar-ului*


*instrument din corn de berbec folosit în anumite ritualuri ale religiei iudaice


Traducere: Emil Nicolae