Era în trup la mine, dar trupul meu murea,
Și-am vrut s-o iau cu mine-n pământ, însă pământul
Ca pe-o albină mică, o-ntr-aripă ușor
Și-o dezlegă de tină, s-o risipească vântul.

Eu nu știusem încă albina fermecată!
Aripa de lumină pe-o rază se frângea,
În pulberea de aur se risipea o pată,
Și-n ziua aceea nimeni pe lume nu plângea.

Și-n pragul de-ntuneric am prețuit-o abia
Când lunecau corăbii pe apa morților
Și luna ca un galben, topindu-se, ungea
Văzduhurilor moarte țâțâna porților.

Albina fermecată se oglindea în ape
Și, vrând s-o prind în mână, gemui simțind-o cum,
Pierind cu mine-odată, s-aprinde sus departe:
O floare de lumină pe-un lujer 'nalt de fum...