Luăm masa de trei ori pe zi
De alte trei ori ne ia ea pe noi
Exact ca în scrânciob
Când ești sus
Te uiți în jos
Când ești jos
Te uiți spre cer.
Noroc că există oglinda
Ce ne-am fi făcut
De n-ar fi fost inventată?
Am fi rămas în pom
Dați-i o oglindă maimuței
Și devine om.
Avem noroc de oglinzi
Cea mai mare e cerul
În care
Ne vedem albaștri
Și nemărginiți
Împodobiți în păr cu stele verzi
Lună nebună
Și soare candriu
Cu steaua polară în frunte
Ca un punct cochet.
Altă oglindă e marea.
Oceanul ne deformează puțin
Prea e imens
Ne umflă
Ne face grotești
Ne augmentează
În asemenea hal
Încât ne dă vedenii
Halucinăm,
Ne credem uriași
Ne îmbățoșăm
Ne-o luăm în cap
Facem pași de uriași
Necugetați
Și uneori ne înecăm
De atâta măreție.
Există și o oglindă neștiută
Cea mai mare
Imensă, infinită
Ea e ultima salvare
Cînd ajungi cu nava
La margine de lume
La granița cu anti-lume
Pe fâșia arată
Pe vidul nimănui
Te vezi pe tine
Îl vezi pe anti-tu
Nu râde, există
E viu
Nu e nălucirea
Din oglindă
Nu te sfătuiesc
Să procedezi
Ca Alice
Să încerci să intri direct
În oglindă
Pentru că nu poți
Să intri în anti-tu
Și nici el în tine.