Umerii mei au clipit
o orgie de pleoape și femeile rămân neclintite
în fața uraganului
cu gustul uraganului pe limbă
cu forma uraganului care amintește curios
o parte din sângele meu
cu sângele uraganului pe mâini
cu scheletul uraganului pe cap
aceste femei mai frumoase decât cascadele
femeile care trec strada pentru o cauză sau alta
sau pentru nici o cauză
cu întunericul pe degete cu tăcerea pe sâni
călcând în picioare umbra arborilor care tresar
mângâind trecătorii adormiți
culcându-se pe trotuare sau aspirând ceața
ca pe un buchet de garoafe
ne vom întreba și acum de cauză dar de data aceasta
cauza va fi efectul ultimei cauze
va fi osul pe care îl port în ochi
va fi ceasul care s-a plictisit și bate invers
de la miezul nopții la amiază trecând prin seară
va fi mâna pe care o duci din când în când la frunte
ca să vezi dacă mai ard lămpile
plictiseala tăcută ca o frunză umedă
băutura reconfortantă a nopții