Visul meu începe cu niște zei
care mergeau la cules în vie.
Se grăbeau și asta m-a făcut să râd,
asta și nemurirea lor.
Povesteau despre recoltă iar privirile lor
semănau cu oțelul.
Ajunși în vie au început să culeagă
printre nori albi și negri și roșii.
Apoi au pus vinul în butoaie,
l-au bătut cu palmele, cu pumnii,
cu privirile, transformându-l în
struguri cu boabe mari ca ochii de copil.
Mâna mea a prins cu poftă un ciorchine,
spălându-l într-un pârâu fără matcă.
Nici acum nu înțeleg de ce am plâns
în visul acela fără noimă, de ce am plâns
cu lacrimi cât boabele strugurilor visați.