Pe frunte te sărut cu drag!
Și-acum, plecând pe alt meleag,
Îți voi mărturisi deschis
C-aveai dreptate când ai zis
Că zilele-mi au fost un vis;
Speranța mi-a zburat departe;
De-ar fi-ntr-o zi, ori într-o noapte,
În năluciri ce pier îndată,
Ar fi ea mai puțin plecată?
Căci toate ce se văd sau par
Sunt un vis într-un vis doar.

Stau într-un vuiet întețit,
Al țărmului de val izbit,
Și-n mână, ca un aur fin,
Grăunțe de nisip eu țin –
Cât de puține! Dar se scurg
Din degetele-mi în adânc,
Pe când eu plâng, pe când eu plâng!
O, Doamne, nu le poți ținea
Tu, mult mai strâns, în mâna mea?
N-au, Doamne, chiar nicio scăpare
De valul fără îndurare?

Iar toate ce se văd sau par
Sunt un vis într-un vis doar?