Voi muri și nu voi ști nimic despre moartea mea,
Așa cum despre nașterea mea nu știu absolut nimic,
Am deschis ochii, am plîns și am rîs și am plîns,
Îi voi închide și nu voi avea ce să zic.

Și totuși moartea mea e un lucru real,
Mai real decît nașterea, poate,
Simt sufletul ridicîndu-se-ncet ca pe-o culme
Peste golul în care va-ncepe să-noate.

Calcă pe trepte de aer tot mai rare,
E din ce în ce mai departe de trup,
Aud încheieturile scărilor cum trosnesc,
Dar nu mă mai tem că se rup.

Cît se mai poate cădea din acestă vale
În care nimeni nu mai poate trăi astfel
Decît anume pentru trupul său
Și nici măcar pentru el.

Volumul LINIA VIEÞII 1982