Nu-mi amintesc decât tăcerea.
o brățară din argint curat s-a lipit de piele până la sânge.
deslipită, o port ca pe un mic steag al unei ființe aspre.
mâna descoperită se prăbușește în apa de botez
a celui care pleacă pentru totdeauna.
tu nu mai ești decât slava; aș putea spune chiar;
slava cerului.
eu sunt sclava care atinge pământul.
care se luptă cu pământul. sunt una cu pământul.
cu mâinile în jurul capului cumplit de singur
îmi strâng venele pe care le mai am
sângele care este privit
acolo, seara, în plină lumină a unui lac
pustiu
în care se adună, spre mijloc, nebunii, călăii
și cei care nu se mai pot întoarce.

Volumul PARCUL (1991)