în cârciumă sub colivia privighetorii
am văzut cum o ceață s-a lăsat
ca un ghips alb căzut de pe șalele lucitoare
ale părintelui
Ioan bărbat.

Și un prunc, roșu sigiliu,
privighetoarea cu gheare oțelite arată
cum neclintită vuia ca o splendoare hibernală
și-n fiecare zvâcnea gândul de-a o mânca.
Și douăzeci și patru de mâini roșii senzual începură să arunce banii.

Ca într-o groapă bulgarii galbeni cădeau stăpânul privighetorii zăcea înveșmântat în haine
stranii.
Și dincolo de îndelungile prietenii, izbucni soarele peste acest vesel masacru ca un strălucit animal veni după crimă tarat de mirosul descompus și sacru.