Din când în când m-arunc precum un înger în noroi
odată cu verzi plante din grădina devastată ,
și ca un diavol mă bucur de gustul și mirosul meu,
viața i simt răscolită de o patimă apropiată.

Noroiul precum mustul parfumat poartă în forfotă semințe
ce se-ncrustează în pielea celui ce s-a scăldat în el
asemenea îngerului le simt zvâcnind pe spate
ca diamantele fragede din ochii întunecați de miel.

Tu însuți ce altceva decât un om cu aripi ești,
pe care se usucă prea repede noroiul
și colții verzi ai plantelor pe tine răsar dureros!
În brațe, Mater duce mai departe
pe scumpul ei ticălos.