Ești mare, neputând să ai sfârșit,
Și să nu-ncepi nicicând ți-e hărăzit.
Cântarea ta-i un crug rotind de stele,
Și capăt și-nceput mereu la fel e,
Iar ce se află-n mijloc, e știut
Că, stând la urmă, a fost la început.

Izvor în versuri ești, de bucurie,
Și fără număr val de val te-mbie.
O gură gata să sărut oricând,
O arie din piept, de grații arsă,
Mereu stârnit gâtlej și-ntruna bând,
În inimă plăcut ți se revarsă.

Și afle-și globu-ntreg pieirea,
Hafiz, eu vreau cu tine doar
Să mă întrec! Plăceri și-amar
Nouă, frați gemeni, ni se dea!
Ca ție, cheful și iubirea,
Rămână viața și mândria mea.

Cântare-n flăcări, sparge bolta-n două!
Cu cât mai veche, ești cu-atât mai nouă.



Traducere Ștefan Augustin Doinaș