De ce mă-ntorc întruna la hârtie?
Să nu mă-ntrebi prea hotărât, iubite:
De fapt, n-am ce să-ți spun pe negândite;
Curând în mâna ta are să fie.

Nu pot să vin, iar ea va fi solie
A inimii din mine ne-mpărțite
În har, nădejdi, extaz, dureri cumplite:
Nu-i cu-nceput, nici cu sfârșit n-o-mbie.

Azi n-am să-ți spun nimic, cutremurată
De visuri, vreri, dorințe arzătoare,
Fidela inimă zvâcnește-n mine;

Așa priveam spre chipul tău odată.
Tăcând. Și ce puteam să spun eu oare?
Ființa-mi toată se-mplinea în tine.



Traducere Ștefan Augustin Doinaș