Flămând eram, după săruturi sute,
Și c-un sărut m-am despărțit de tine;
Când am scăpat de aspre – adânci suspine,
Malul de care m-am desprins, cu mute

Clădiri, cu munți, și râuri, și coline,
Mi-era un rai de bucurii trecute;
În ochi, târziu vibrau albastre cute
De bezne-aprinse-n depărtări senine.

Apoi când marea mi-a încins privirea,
Dorința-n piept din nou crescu, fierbinte,
Amarnic căutam ce risipisem.

Și cerul parcă-și scăpăra lucirea,
Și toate îmi păreau ca mai nainte,
De parcă-aveam tot ce cândva simțisem.


Traducere Ștefan Augustin Doinaș