Și primăvara parcă era alta,
curgea și luna altfel pe zăplaz . . .
Pe-atunci nu ne cioplise-n stânci cu dalta
meșterul timp, nici frunte, nici obraz.
N-aveam tăiate-n cremene nici fața,
nici lacrima, nici frunza cu cununi.
Mai mirosea a zmeura și viața
și inimile noastre a căpșuni.
Pe-atunci purta și vântul flori în chică
și cântecul pe frunte, pururi nou,
și-n fiecare cuib de rândunică
pui de heruvi țâșneau din orice ou.
Căzând din cer ori coborând din lună,
ne așteptau caișii în pridvor ;
mergeam cu ei la denii, împreună,
și ne-nchinam ca ramurile lor.
Iisus venea cu roua în potire,
priveam adânc în ochii Lui adânci,
și înviam în orice răstignire,
când surâdeam pe crucile de-atunci . . .