Din adâncul camerei, din pat, numai paloarea separă
fereastra stelară ce s-a-nclinat ferestrei de ziuă avară.
Apoi această nouă tinerețe celestă
ce ziua crescând o atestă
aleargă, se-nclină
și la rându-i dispare!

Nimic nu mai rămâne pe cerul matinal când tandrele
amante îl contemplu
nimic decât el însuși, cerul, ca exemplu
de profunzime și de gravitate!
Doar porumbeii mai descriu rotund
în cercuri tot mai line lunecând
către blândețe și singurătate.



Traducere Dumitru D. Ifrim