Mă-nnebunesc săruturile-ți toate,
Sunt ca-mplinirea unui grav destin;
O dăruire-adâncă, bunătate.

În poala ta căzând, plângând în șoaptă,
Femeia mea iubită, te implor,
Alungă-mă, aruncă-mă în noapte.

Când buza mea s-o-ntinde mai fierbinte,
Atunci înghețe aspră buza ta.
Lovește-mă, mă calcă, râzi, mă minte!

Dorința e-un călău ce ne pândește.
Blestem e chiar cel mai frumos prezent.
Te părăsesc. căci dorul mă strivește.

Fiindcă vreau să te păstrez, drept pază
Eu ți-am ales mai bine depărtarea,
Ce-ncântă, care idealizează.

Și să rămâie visul meu ceresc:
Femeie dragă cărei să fiu drag,
Și dincolo de moarte s-o iubesc.