Nu-i o nevinovată confidență:
Îmi place-o ușă, una dintre toate,
Întotdeauna scânduri parfumate,
Să o întredeschid cu inocență.
Cafea pe rafturi, și lămâi, smochine,
Dar tocmai azi, în magica dugheană,
Aleg pe-ascuns, răscumpăr o banană,
Cea mai zvârlită și dosită bine.
Nu știu de ce, odată-ajuns acasă,
Furiș mă-ncui și-ngenunchez de frică,
La pândă cu-ochi măriți, căci se despică
Și cad fâșii de coajă tenebroasă,
Când tu, din miezul de-aur și dogoare,
Răsai c-o dulce lipsă de pudoare.