agonia
italiano

v3
 

Agonia.Net | Regolamento | Mission Contatto | Registrati!
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articolo Comunità Concorso Saggistica Multimedia Personali Poesia Stampa Prosa _QUOTE Sceneggiatura speciale

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


dello stesso autore


Traduzioni di questo testo
0

 I commenti degli utenti


print e-mail
Lettori: 5120 .



Scrie-mi și eu voi da sau nu voi da semn
poesia [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
di [Ion_Gheorghe ]

2006-02-28  | [Questo testo si dovrebbe leggere in romana]    |  Inserito da Dan.



Scrie-mi și eu voi da sau nu voi da semn.

Acum dorm pe-o uzină fară-ncetare,

Somnul meu este-o luptă nedreaptă cu motoarele.

Noaptea intră peste mine fară-ngăduință,

ca vântul se strecoară, pe lângă cheie,

prin pereți, ca frigul ca apa, ca focul mă cuprinde,

își apleacă pe ferestrele rotunde capetele,

își pun măștile monstruoase, să mă sperie,

îmi trag pernele de sub cap și perdelele patului...



Se ridică pe masă și joacă cărți pân-la ziuă,

Răstoarnă țigările, și-mi strică bețele de chibrit,

se-nfășoară pe după ața nasturilor și-mi descos cămășile

dar mai cu seamă își suflecă hainele de lucru

scufundându-și mâinile în urechile mele.



Dintr-o dată totuși viața mea le-a fost dată-n păstrare

față de cine vor răspunde și cine le-o răsplăti?



Cineva aude zarvă de strune-ndelung cercetate,

oamenii se-ntreabă, tăindu-și pâinea sau portocalele,

cine și unde se umblă cu mâinile într-un pian?

Nu răspund și trec cu degetele pe corzile-albastre-ale nervilor

struna mi a vederii trăiește bine întinsă și cumpănită,

struna tăcerii se tânguie bine și trainic

struna memoriei vibrează stăpână pentru pâinea ce trebuie s-o câștig:



Pot să vă-nvăț să dormiți cu nevestele voastre:

desfășurați-le părul pe umărul stâng, peste inimă,

adormiți cu fața-n rădăcinile părului nevestelor voastre,

veți visa totdeauna și sigur că trăiți într-un lan de secară,

prindeți cu bărbiile încheieturile brațelor lor

și veți visa cum trece un izvor pe lângă piatra de râu a pieptului vostru

și-ndeosebi duceți-le-n brațe prin tot somnul,

să visați catarge de care vă țineți pe vreme de hulă.



O apă mult părtinitoare se pune-ntre noi pentru toate;

motoarele vor aștepta pe malul celălalt –

barca de liniște le răpește prada și mulțumirea.



Ce-i somnul meu acum, decât o luptă nedreaptă;

dorm pe-o uzină fără oprire, pe obârșia motoarelor însăși;

cu un singur cuvânt de la tine mi-acopăr fereastra;

ca niște cuie de argint îmi sprijină cărțile,

pe cuvintele tale mi se zvântă spălată de mine...



Scrie-mi, trimite-mi pachete de cuvinte de-acasă –

grele, ca sacii de pământ, scrisorile tale spre mine;

nevămuite le voi vărsa pe masa de muncă, pe pernă,

le voi lua dimineața cu apă, le voi mușca pe pâine,

cuvintele tale, scrisorile tale de dorul de mine –

de sprijin al meu, de păstrare, de faimă frumoasă.



Scrie-mi mult; până te vor durea oasele brațelor

până vei scăpa cărțile și pâinea din mână la masă;

spune celor ce te-ntreabă pentru ce te temi astfel,

spune-le c-ai dus prea mult copila-n brațe

c-ai spălat, ai cărat lemne, și cărți, spune orice,

dar nimănui nu aminti că ai purtat scrisori către mine –

lasă mie lauda și faima aceasta să le răspundă;

scrie-mi mult, cazi și te scoală și scrie din nou –



Scrie-mi, inventează tu ziceri noi despre lucruri,

sări de pe rugul de noapte al somnului singură,

pierde-te printre cărți, smulge-le limbile de iubire,

pune-le să te-nvețe, fură-le rostul și lucrul.

Scrie-mi cu lacrimi de-acasă, întoarce-te din vârstă,

de la cele mai importante plecări, de pe pod, de prin ceasuri,

așteaptă pe bancă, unde crezi c-ai pierdut un cuvânt

ia tramvaiul, nu-ți face grijă de bani

cheltuiește, și cumpără cuvintele vândute de alții,

plângi peste ele până le găsești fata mea și trimite-le;



Scrie-mi, adună, dă veste-n orașe și-n glasurile celor ce se apără

răpește, când alții adorm sau nu se mai știu,

când nu se mai recunosc de-aproape ce-și sunt zi de zi –

răpește cuvintele lor și le suferă de la-nceput

plânge-le până le dai fața mea de bărbat curajos,

și scrie-mi, trimite-mi saci grei de pământ părintesc.



Scrie-mi până la moarte, scrie-mi și eu voi da sau nu-ți voi de semn.

Copenhaga – 19. VII.1965








.  | Indice










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Questo è l'Olimpo della Lettertura, della Poesia, e della Cultura. Se hai piacere di partecipare alle nostre iniziative scrivi altrimenti appaga la tua conoscenza con gli articoli, la saggistica, la prosa, la poesia classica e/o contemporanea oppure partecipa ai nostri concorsi. poezii
poezii
poezii  Cerca  Agonia.Net  

La riproduzione di qualsiasi materiale che si trova in questo sito, senza la nostra approvazione, é assolutamente vietata
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politica di condotta e confidenzialità

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!