Sufletul meu era o rochie albastru-deschis de culoarea cerului;
am lăsat-o pe o stâncă pe țărm
și am veni la tine goală ca o femeie.
Și ca o femeie m-am așezat la masa ta,
am băut vin cu tine și am sorbit din parfumul de roze.
M-ai găsit frumoasă, mi-ai spus că mă asemuiam unei ființe văzute în vis,
am uita totul, am uitat copilăria, căminul,
nu-ți știam decât mângâierile ce mă țineau prizonieră.
Și tu ai luat surâzând o oglindă și m-ai rugat: privește-te-n ea!
Am văzut că umerii mei erau făcuți din pulbere și cădeau în pulbere,
am văzut că frumusețea mi-era bolnavă și nu voia decât să dispară
O, strânge-mă tare în brațe, atât de tare încât să nu-mi trebuiască nimic altceva.