Luna, care este capriciul însuși, se uită pe fereastră, pe când dormeai în leagăn, și își zise: "Îmi place copila".
Și, plină de moliciune, coborâ scara de nori și trecu lin prin geamuri. Apoi, se lăsă pe tine cu mlădioasă duioșie de mamă și își puse culorile pe fața ta. Ochii ți-au rămas verzi, și obrajii din cale-afară de palizi. Contemplând-o pe această musafiră, ochii ți s-au mărit ciudat; și te-a strîns la piept cu atâta duioșie încât ai rămas pentru totdeauna gata să plângi.
În acest timp, în împărtășirea bucuriei tale, luna umplea toată încăperea, aidoma unei atmosfere fosforice, unei otrăvi luminoase; și toată această lumină vie gândea și zicea: "Vei suferi veșnic înrâurirea sărutării mele. Vei fi frumoasă în felul meu. Vei iubi ce iubesc eu și tot ce mă iubește: apa, norii, tăcerea și noaptea; marea nemărginită și verde; apa informă și multiformă; tărâmurile unde nu vei fi; iubitul pe care nu-l vei cunoaște; florile monstruase; parfumurile ce pricinuiesc delirul; pisicile care se înfioară pe piane, și care gem ca femeile, cu glas răgușit și dulce!
Vei fi iubită de iubiții mei, curtată de curtezanii mei. Vei fi regina bărbaților cu ochi verzi, cărora le-am îmbrățișat la fel gâtul în mângâierile-mi nocturne; de cei ce iubesc marea, marea imensă, tumultuoasă și verde, apa informă și multiformă, țărmurile unde nu sunt, femeia pe care n-o cunosc, florile sinistre asemănătoare cădelnițelor unei religii necunoscute, parfumul ce tulbură voința, și animalele sălbatice și voluptuoase - emblema nebuniei lor!"
Și anume pentru aceasta, blestemat scump copil alintat, mă aflu culcată acum la picioarele tale, căutând în toată făptura ta răsfrângerea cutremurătoarei Divinități, a fatidicei nașe, a otrăvitoarei nurse a tuturor lunaticilor!