În timpul vieții sale, poetul se reazimă de vreun
copac, sau mare, sau taluz, sau nor de o culoare
oarecare, o clipă, dacă îi permit împrejurările.El
nu-i sudat de rătăcirea altuia.
Dragostea lui, și înțelegerea, și fericirea, își au echivalentul în toate
locurile unde el n-a fost, unde nu se duce
niciodată, la străini pe care nu-i va cunoaște. Când
se ridică tonul în fața lui, când e împins către con-
siderente făcute să rețină, dacă sunt invocate astrele
în ceea ce-l privește, el răspunde că e din țara
de alături, din cerul care tocmai a fost înghițit.
Poetul însuflețește apoi aleargă la deznodământ.
Seara, deși păstrează pe obraji multe gropițe de
ucenic, e-un trecător politicos cel ce grăbește des-
părțirile pentru a fi de față când se scoate pâinea
din cuptor.


În românește de Gellu Naum