Dedesubtul celuilalt Ferapont e celălalt Lazăr.
Dedesubtul celuilalt Lazăr nu mai e nimeni. Cenușa picură pe rănile lui și-i acoperă
trupul. El nu scrie la nici o psaltire. E prea slab ca să mai poată scrie ceva.

Nici nu are destulă putere să-și țină ochii deschiși.

Din cînd în cînd aruncă o privire celuilalt Lazăr, apoi își închide pleoapele obosite
și își întoarce fața în altă parte.
Cenușa îi acoperă rănile.
Fiecare rană a lui e ca o fîntînă.
Într-una din rănile lui
stau eu și-mi continui psaltirea.

Trupul lui e numai piele și os.
E chiar mai palid decît însuși Christos. Își mișcă încet buzele albe și șoptește abia:
”Apă, apă. . . puțină apă. . .“ Atît.
Celălalt Ferapont își arde liniștit psaltirea și în loc de apă îi presară cenușă pe răni.
În această cenușă
îmi moi pana și-mi continui psaltirea.

Fratele Daniel nu știe nimic din toate acestea.
Acum el abia a învățat să citească. Trece cu o mică psaltire în mîini și-i silabisește
buchiile.
E sfîrșitul lunii april și-n curînd va fi noapte.
Pasărea de pe umărul lui a zburat.
El îmi va continua psaltirea.