Îți dau aceste versuri ‘nainte c-al meu nume,
Ferice să adaste la veacuri depărtare,
Corabie propice pe mările cu spume
Și să ilumineze o minte visătoare,

Căci amintirea ta, un basm neînțeles,
Trudește cititorul cu zgomot în timpane,
Și geamănă verigă, doar printr-un mistic sens,
Rămîne agățată de rima-mi sfidătoare!

Blestem asupra cui, din hăul cel profund,
Pînă-n tării de ceruri, doar eu îi mai răspund!
Tu care ești o umbră, cu urmă trecătoare,

Călcată în picioare, fără regret întors
De muritori stupizi, cu judecăți amare ...
Înger cu ochii negri și fruntea doar din bronz!