Îs văduvă, fomeie sârmană, comersantă
de băuturi spirtoase, plătim licența, domn’
judecător, când vine de-mi intră în locantă
‘mnealui ce-mi face țăndări clondirul, care tomn’

atunci veneam din piață, încă chiar domn’ Tomiță
zicea să-l iau în birje, ca să nu-l sparg, cu
trei chile mastică prima, care se face criță
‘mnealui și mă înjură, pardon, de tot ce vrei,

Și când să chem vardistul, tot dumnealui îmi zice
Că mă sulemenește cu chinoroz, că mai
Venise cu-o căciulă cu chinoroz, să-mi strice
Obrazul și, tulind-o,-mi sparge clondirul, vai

de noi, că greu al dracu’ să ai o bucățică
de pâine, când, ca mie, ți-e sufletul curat;
așa că să-mi plătească trei chile de mastică
și-onoarea mea, care m-a înjurat.