O, soarele, pe boltă, ce mândru-i când răsare,
Þâșnind ca o văpaie, în semn de bun-venit !
- Ce fericit e omul când poate, mulțumit,
Să-i vadă și apusul, frumos ca o visare.

Îmi amintesc !… Departe, flori, holde și izvoare
Palpită și oftează sub ochiul lui vrăjit…
- Se-ntunecă. Să mergem grăbiți spre asfințit,
Să mai vedem o rază piezișă, trecătoare !

Zadarnic vrem să prindem pe zeul care pleacă ;
Deasupra noastră noaptea imperiul și-l apleacă,
Plin de fiori, trist, umed, cu ochii lui sticloși ;

Plutește-n întuneric duhoare de morminte,
Când trec pe lângă mlaștini, cu teamă, înainte,
Călcând pe melci de gheață și pe broscoi râioși.