Cu amurgul, ai căzut din crengi ca un măr
copacii s-au prăbușit peste umbrele lor
Peste tot e numai pământ și pământ și pământ
Gândul nu mă mai știe cum sunt

Ah, de-aș putea
să te iubesc
fără amintiri !…
Cin’ ne-ar mai ști între-atâtea neștiri ?

…degeaba se-alungă-napoi și-napoi, pătimaș,
câmpiile moi, câmpiile reci de sub pași…
tot mai aud prin întunericul șerpuitor
pietrele-n lut cum se dor

Hai, vino !…
De-acolo, departe, sub dungile vechi de pământ
te-adăst în lumini să te-aprinzi, să te pierzi
…Peste tot e numai pământ și pământ și pământ…
Gândul nu mă mai știe cum sunt
dar ți-oi aprinde, în pălmi, flăcări verzi…